Comunitatea ALUMNI USH
Peste 330.000 de absolvenți care duc mai departe valorile educației, științei și culturii.
Voi, Alumnii USH, sunteți cartea noastră de vizită.
Cine suntem
Universitatea Spiru Haret a creat o comunitate academică de valoare și a facilitat accesul a peste 330.000 de români la studii esențiale în împlinirea lor profesională și umană.
Misiunea fondatorilor
Cultivarea și promovarea, în România, a valorilor culturii naționale și universale și contribuția la dezvoltarea învățământului și a științei.
Obiectivul nostru
Privind spre viitor, obiectivul rămâne neschimbat: dezvoltarea capitalului uman, ca principală resursă a societății noastre.
Reprezentanții noștri
Absolvenții au demonstrat că pasiunea, determinarea și munca susținută au fost pilonii pe care și-au construit drumul profesional dorit.
Mod de funcționare în cadrul USH
Comunitatea funcționează prin Asociația ALUMNI Spiru Haret, organizată potrivit Regulamentului de organizare și funcționare (aprobat de Senatul USH în 2012, revizuit în 2013 și 2017). Absolvenții de licență și master care se înregistrează devin membri ai Asociației, păstrând legătura cu comunitatea academică haretistă.
Scop
Păstrarea legăturilor cu absolvenții și cultivarea spiritului de apartenență la comunitatea academică haretistă.
Activități
Informare, News Letter periodic, evenimente, lansări de carte, cercetare și întreținerea platformei de înregistrare.
Organizare
Asociația este structurată pe facultăți și programe de studii, cu responsabili ALUMNI care țin legătura cu Rectoratul.
Conducere
Adunarea Generală, Consiliul Director și Cenzorul (sau Comisia de cenzori).
Scopul Asociației
Asociația ALUMNI a fost constituită pentru păstrarea legăturilor cu absolvenții programelor de licență și de master și pentru cultivarea spiritului de apartenență la comunitatea academică haretistă. Acționează prioritar pentru:
- cultivarea spiritului de apartenență la comunitatea academică haretistă;
- menținerea și dezvoltarea tradițiilor haretiste specifice;
- sprijinirea dezvoltării bazei materiale de învățământ și de cercetare a USH;
- stabilirea de relații de colaborare între USH și absolvenții săi din toate domeniile și de pretutindeni.
Activitățile Asociației
- informează regulat foștii studenți despre programe de studii, programe social-culturale și sportive și alte subiecte de interes;
- realizează un News Letter periodic (oportunități de continuare a studiilor, programe oferite, servicii pentru dezvoltarea carierei, opiniile și succesele membrilor, oportunități de socializare);
- organizează evenimente sociale, culturale, sportive și științifice;
- organizează lansări de carte și cărți de specialitate în librărie;
- colectează sugestiile și reflecțiile membrilor;
- organizează întâlniri festive;
- contribuie la cercetarea științifică și la anchete sociologice;
- întreține platforma de înregistrare.
Resursele Asociației
Finanțarea este asigurată din fonduri oferite de donatori și sponsori. Alte resurse:
- spații și dotări asigurate de Universitate, pe baza unui referat adresat Conducerii;
- activități de voluntariat realizate de membrii Asociației;
- activități de voluntariat realizate de personalul Universității.
Structura organizatorică
Asociația ALUMNI este organizată pe facultăți și programe de studii, conform organigramei Universității. Responsabilii ALUMNI ai fiecărei facultăți și ai fiecărui program de studii colaborează între ei și țin legătura cu Rectoratul prin persoana desemnată de Conducerea Universității.
Responsabilul ALUMNI de facultate
Este numit de decan, după consultarea Consiliului facultății, și are ca atribuții: înregistrarea fișelor de înscriere a absolvenților, evidența persoanelor înregistrate, îndrumarea și informarea membrilor prin email, completarea și monitorizarea bazei de date, comunicarea cu Consiliul Director și menținerea legăturii cu responsabilii celorlalte facultăți.
Structura de conducere
Organele de conducere sunt: Adunarea Generală, Consiliul Director și Cenzorul (sau Comisia de cenzori).
Adunarea Generală
Este alcătuită din totalitatea membrilor și condusă de președintele Consiliului Director. Stabilește strategia și obiectivele, aprobă bugetul și bilanțul, alege și revocă membrii Consiliului Director și cenzorii, aprobă înființarea de filiale, modificarea actului constitutiv, dizolvarea și lichidarea Asociației.
Consiliul Director
Numit de Adunarea Generală pe o perioadă de 6 ani, format din trei membri, dintre care unul este Președinte. Asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale, conducerea operativă și administrarea patrimoniului, propune admiterea de noi membri și bugetul de venituri și cheltuieli.
Cenzorul / Comisia de cenzori
Ales pe o perioadă de 3 ani, verifică modul de administrare a patrimoniului și întocmește rapoarte privind situația financiară (informare semestrială către Consiliul Director și raport anual către Adunarea Generală). Membrii Consiliului Director nu pot fi cenzori.
-
Document
Regulament de organizare și funcționare a Asociației ALUMNI Spiru Haret
Aprobat în Senatul USH (23.03.2012), revizuit la 09.05.2013 și 25.01.2017.
Membrii Asociației
Absolvenții USH pot deveni membri pe baza solicitării, prin înregistrarea la Responsabilul ALUMNI de la nivelul facultății/programului de studii sau la Secretariatul Asociației, în condițiile Regulamentului și ale Statutului.
✓ Drepturile membrilor
- participarea la toate activitățile Asociației;
- dreptul de a alege și de a fi ales;
- dreptul de a face propuneri pentru activitățile Asociației.
• Obligațiile membrilor
- susținerea intereselor și activității Asociației, fără a-i afecta scopul sau prestigiul;
- actualizarea anuală a fișei personale;
- participarea la sondaje sociologice și la activitățile, ședințele și lucrările programate;
- respectarea statutului și a hotărârilor organelor de conducere;
- apărarea avutului Asociației și sporirea contribuției la dezvoltarea lui.
Calitatea de membru încetează prin: pierderea capacității de exercițiu, nerespectarea prevederilor statutare, lipsa nejustificată de activitate, retragerea la cerere, săvârșirea de fapte nedemne sau neloiale, condamnarea pentru infracțiuni ori deces. Retragerea calității de membru se face de Adunarea Generală, la propunerea Consiliului Director.
Să cunoaștem comunitatea
La împlinirea a 30 de ani, vă prezentăm o parte dintre Alumnii Universității Spiru Haret. Dintre cei peste 330.000 de absolvenți, mai mult de trei sferturi profesează și se bucură de recunoaștere în domeniul de studiu urmat.
Anunțuri
Oportunități și invitații adresate comunității Alumni.
- Invitație
- Proiect
Evenimente
„De 30 de ani învățăm împreună – idei pentru următorii 30 de ani.” Dezbatere organizată de Universitatea Spiru Haret (5 octombrie 2021), la care au participat personalități marcante din spațiul public alături de profesori și Alumni USH.
- Eveniment
Faci parte din familia USH? Alătură-te comunității Alumni!
Completează formularul de înscriere și consultă regulamentul asociației pentru a deveni membru activ al comunității Alumni Spiru Haret.
Contact
Educație, Știință și Cultură · Universitatea Spiru Haret București · Operator de date personale notificat sub nr. 17750
© 1991–2023 Universitatea Spiru Haret








